Contact
Working Hour
- 9:00-19:00
- 9:00-19:00
- 9:00-19:00
- 9:00-19:00
- 9:00-19:00
- 9:00-19:00
- Closed
Medicina de familie şi rolul ei în societatea românească
Probabil că foarte mulţi dintre noi au auzit, cel puţin o dată în viaţă, de noţiunea de medicină de familie. Dar oare câţi dintre noi ştiu ce înseamnă şi rolul pe care îl are în viaţa oricărui om.
Medicina de familie este specialitatea ce se ocupă de asistenţa medicală primară şi continuă, prin acţiuni de prevenire, educaţionale, terapeutice şi de recuperare. De asemenea, această specialitate are rolul de a promova starea de sănătate a individului, dar şi a întregii familii şi colectivităţi.
Medicina de familie a fost recunoscută ca specialitate medicală în România începând cu anul 1990. Aceasta reprezintă poarta de intrare a pacienţilor în sistemul de sănătate. Cu ajutorul medicului de familie, pacienţii au posibilitatea de a accesa toate serviciile medicale. De altfel, medicul de familie ocupă o poziţie centrală în sistemul de sănătate, chiar dacă lucrează în sistemul privat sau de stat. În România, rolul medicului de familie este foarte important. Practic, acesta este cel care oferă primul consult pacientului şi, în funcţie de suspiciunea de diagnostic, este redirecţionat către specialişti. De asemenea, acesta este cel care eliberează toate adeverinţele medicale necesare la locul de muncă sau pentru alte activităţi care au nevoie de a avea confirmarea că pacientul este apt din punct de vedere medical.
În viaţa medicală românească, asigurările de sănătate au avut un rol important în reafirmarea medicinii de familie. Apariţia acestor asigurări de sănătate a oferit o accesibilitate la serviciile medicale cât mai eficientă din punct de vedere economic. Astfel, medicina de familie a fost specialitatea care a rezolvat peste 80% dintre nevoile de asistenţă medicală a populaţiei.
Principalele funcţii ale medicinei de familie
Conform definiţiei, medicina de familie îndeplineşte mai multe funcţii. Printre cele mai importante, sunt cele care asigură accesibilitatea primară a populaţiei la asistenţă medicală precum şi supravegherea stării de sănătate a pacienţilor. De asemenea, medicii de familie asigură serviciile de îngrijiri medicale curente dar fac şi o selecţie a pacienţilor care au nevoie de un consult de specialitate. Alte roluri pe care le are medicina de familie în viaţa oamenilor: coordonarea serviciilor medicale în funcție de nevoile concrete ale bolnavului, sinteză diagnostică și terapeutică, supraveghere medicală continuă a individului, familiei și a colectivității, recuperarea și reabilitarea bolnavilor, asigurarea îngrijirilor medicale paliative și terminale, precum şi cercetare ştiinţifică specifică.
Healthcare is the first health system in North Central/Western US to offer robotic assisted joint replacement surgery. The orthopedic surgeons at Medibo are specially trained to perform joint replacement surgery using Mako SmartRobotics. The result of a procedure performed with Mako SmartRobotics can differ from traditional joint replacement surgery with fewer soft tissue releases and smaller incisions, less blood loss, protection of healthy bone, and ultimately optimal joint alignment and faster recovery.